Stiri si reportagii

FINALA cupadelegenda.ro / Steaua '86 - Craiova Maxima 4-5

Cele mai spectaculoase echipe ale competiţiei au jucat cu trofeul pe masă. Într-o parte Steaua, cu 11 titluri de campioană şi 14 Cupe ale României, în celălalt colţ, Craiova, cu 3 titluri şi 4 Cupe pînă la ora meciului.

Cu cîte 22 de goluri marcate pînă în ultimul act, era clar că ambele echipe mizau pe atac. Fanii care au umplut Ghencea aşteptau multe goluri! Şi nici nu s-au aşezat bine pe scaune că deja favoritul tribunelor deschidea scorul. Lăcătuş l-a păcălit cu o fentă din corp pe Tilihoi şi l-a forţat pe Silviu Lung să scoată mingea din plasă.

Dar Ştiinţa nici nu se gîndea să renunţe la luptă, deşi istoria, suporterii, scorul îi erau potrivnice. Duckadam anunţa înainte de meci: "Atenţie la Balaci!", dar propriii apărători ori n-au luat în seamă vorbele sale, ori n-au putut face faţă inventivităţii craioveanului. "Minunea blondă" a driblat, a pasat, chiar decisiv pentru Cîrţu, în minutul 20. 1-1, dar Craiova începea să pună stăpînire pe joc.

Dar Ienei a mutat decisiv. A pus doi oameni lîngă Balaci, iar acţiunile oaspeţilor şi-au pierdut luciditatea. De la un balon pierdut de optarul Ştiinţei a pornit contraatacul letal al Stelei, din care Balint a făcut 2-1, în minutul 36. Finalizare sub bară! Doar cinci minute mai tîrziu, Piţurcă dădea lovitura de graţie. Sau aşa părea a fi! Pentru că dintr-un corner Cămătaru a redat speranţele chiar înainte de pauză.

Steliştii parcă s-au concentrat prea mult să-l anihileze pe Balaci în partea secundă, încît au uitat de Cîrţu. După o oră de joc, atacantul Craiovei reuşea hat-trickul şi îşi ducea echipa în avantaj. Mai întîi, a reluat din apropiere după centrarea lui Ţicleanu (49), apoi l-a driblat pe Bumbescu şi l-a executat pe Duckadam (59).

Roş-albaştrii au riscat, dar s-au întrecut în erori. Scăpat din marcajul strîns, Balaci a fost exact omul de care Craiova avea nevoie. Cu un sfert de oră înainte de final, pasa lui l-a găsit pe Cămătaru, iar golul său deja începuse să graveze numele învingătoarei pe trofeu. 3-5! Ultimele atacuri ale Stelei au adus reuşita care a încins jocul. Lăcătuş (88), şut de la 16 metri lîngă bară. Dar era prea tîrziu! Craiova a luat acasă cupa la care au rîvnit 16 echipe de tradiţie ale fotbalului românesc.

FINALA / Steaua '86 - Craiova Maxima 4-5 (Lăcătuş '2, '88, Balint '36, Piţurcă '41 / Cîrţu '20, '49, '59, Cămătaru '45, '75)

STEAUA '86
Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Majearu, Stoica, Boloni, Balint - Lăcătuş, Piţurcă. Antrenor Emeric Ienei

CRAIOVA MAXIMA '83
S. Lung – N. Negrilă, Tilihoi, C. Ştefănescu, N. Ungureanu – Ţicleanu, Balaci, Irimescu, Geolgău – Cămătaru, Cîrţu. Antrenor Constantin Oţet


 

tribuna libera

La 12.08.2016 08:49:19, k3Xlb71iFALr a spus:

That's cleared my thoughts. Thanks for coiutibtrnng.

La 12.08.2016 08:35:27, hU7Zt9YtZ a spus:

I thoghut finding this would be so arduous but it's a breeze!

La 12.08.2016 08:12:29, xmf4PYNz a spus:

Reading posts like this make surfing such a plrseuae

La 22.08.2012 08:30:18, LeEzPddUmJCjXgquRHP a spus:

In alta ordine de idei tot la Brasov vine si Decathlon cumva in doiagnala de media galaxiy din steagu. Si dupa cum lucreaza utilajele se pare ca sunt dornici sa deschida repede.Eu unul sunt bucuros.Iar Obi sa vina fratilor ca inseamna tot mai multa competitie si concurenta.

La 20.08.2012 04:09:26, DvpvfkHg a spus:

VIOREL / Acesti calugari din msitaairnle rupestre au pastrat vie traditia si datina stramoseasca in timpul ocupatiei rusesti. Sa dea Domnul sa revenim ce2t mai repede iarasi la Rome2nia Mare !

La 19.08.2012 16:12:12, uFlSfHLQPLlC a spus:

Eu tin cu Steaua de cand ma stiu. Imi aduc aminte ca la 6 ani ma uitam la meicurile Stelei si tineam cu echipa asta, chiar daca restul familiei e dinamovista (de la bunic la tata si la frate).De ce mai tin cu ea? Nu stiu, probabil n-ar trebui, am incercat sa nu ma mai uit la meciuri, insa nu pot. Chit ca joaca mai rau ca niste desculti si au o conducere care s-ar descurca mai bine la mulsul vacilor, mereu o sa tin cu echipa asta, pentru ca am avut ocazia sa traiesc clipe de fericire din cauza ei.

La 12.06.2010 18:04:56, leon rudoi a spus:

lutul craiovei din 1982 a fost mult mai bun si mai valoros decit lotul stelei 1986 si a lui dinamo 1983.

La 27.12.2009 19:07:30, Eugen a spus:

RUSINE Gsp,iar mediatiziati steaua rusine rusine rusine DINAMO 90 cea mai buna din ROmania ALL TIME si RAPID 67 :d respect si Craiova Maxima

La 05.12.2009 04:29:59, Razvan-Pit a spus:

Ce sa zic Red, respect.

La 04.12.2009 15:01:01, SU a spus:

uitati-va numai cate comentarii sunt lasate de suporterii craiovei la prezentarea echipei si cate de fanii stelei. tinand cont de performantele craiovei din ultimii 15 ani, avem foarte multi suporteri. ca nr de suporteri adevarati sunt dubli fata de steaua , care este simpatizata de cei ce se uita la televizor si fara cunostinta de cauza o considera cea mai buna si tin cu ea doar pt ca a castigat cele mai multe trofee. nu aveti puterea sa recunoasteti ca 50% din suporterii stelei nu au vazut 10 meciuri fie acestea si la televizor.

La 04.12.2009 02:50:27, Red Hood Dog a spus:

Oricum, numaru adevarat de fani se vede in audientele facute de echipe. Nu deeaba Dinamo si steaua sunt date mereu pe Antena1 sau pe Pr0Tv pentru ca fac audienta. Pana si meciurile din Cupa Romaniei ale echipei Dinamo au fost date pe Pr0Tv.. 'Craiova Maxima' sau 'Poli Timisoara' sunt date mereu doar pe posturi de nisa gen Gsp, Sp0rt.r0 sau Digisport...

La 04.12.2009 02:35:52, Red Hood Dog a spus:

@Razvan Pit, Eu unul am votat cu Pitestiul de fiecre data cand ati jucat cu altii pentru ca-l consider pe Dobrin cel mai mare jucator roman al tuturor timpurilor, pacat ca v-u lucrat oltenii, de stiam nu mai votam cu ei in finala.

La 04.12.2009 02:32:39, Red Hood Dog a spus:

Asta e vrajeala, eu in finala am votat cu Universitatea desi sunt dinamovist, am votat cu oltenii doar ca sa nu castige steaua. La fel a facut toata lumea.Daca v-ati uitat la 'meciuri' chiar si Victoria Bucuresti a reusit s-o bata pe Dinamo pentru ca TOATA lumea(stelisti,rapidisti,craio veni,timisoreni) a votat cu ea doar ca sa-i faca rau lu Dinamo. Deci totul e vrajeala, plus de asta, daca aveai IP DINAMIC puteai sa votezi de cate ori vroiai, puteai sa pui si 100 de voturi(daca aveai nervii necesari).

La 04.12.2009 02:01:13, dragosblue a spus:

Normal, CEA MAI MARE ECHIPA DIN FOTBALUL ROMANESC A CISTIGAT!!! gsp, daca ar fi cistigat steaua, ati fi tinut prima pagina 10 zile. RUSINE.

La 04.12.2009 01:39:14, Razvan-Pit a spus:

Oltenilor, daca intradevar v-ati vb sa votati cu steaua in semifinala impotriva lu' FC Arges ma faceti sa-mi para rau ca am votat cu voi in finala. Si probabil 95 la suta dintre argeseni au votat tot cu voi impotriva stelei. Si cred ca asa ati facut deoarece nu avea steaua cum sa ne bata niciodata. S-a si vazut ca am adunat mai multe puncte in finala mica (aprox 2600) fata de cele 2300 pe care steaua le-a adunat in finala. Stiti ce cred eu, eu cred ca v-a fost frica de o confruntare cu FC Arges si din cauza asta ati preferat steaua in finala, deoarece stiati ca provincia o sa voteze cu voi. Daca era Argesul in locul Stelei majoritatea suporterilor neutri ar fi votat cu noi si nu ati fi castigat. Dar este cunoscuta lasitatea asta tipic olteneasca. Respect doar care au votat cu FC Arges.

La 03.12.2009 16:33:14, CMC a spus:

Noi ne-am mobilizat toti iubitorii Craiovei Maxima sa votam aici, voi behaitorilor nu aveti suporteri adevarati, asta o spun stiind ca pe toate forumurile din craiova s-a facut anunt ca in semifinala sa votam cu steaua, ca sa-i umilim in finala, ca altfel nu bateau ei nici pe arges, la cati suporteri au... Suporteri, nu simpatizanti ( ca aia nu stiu daca-i intrebi nici macar 2 jucatori de la steaua, zic lacatus si hagi :P)... Forza Stiinta !!!

La 03.12.2009 16:19:28, tricugaby12 a spus:

Sa nu uitati ca Steaua a adunat la aeroportul Otopeni vreo 50000 de oameni dupa ce a castigat Cupa Campionilor , p ecand MAXIMA a strans vreo 150000 de oameni in strada ,dupa o infrangere(Bayern Munchen).

La 03.12.2009 16:14:37, tricugaby12 a spus:

Oameni buni,aici e vorba de un concurs virtual.Bun!A luat Steaua Cupa Cmpionilor,dar tre sa va consolati cu ideea ca MAXIMA , e unica.Nu a mai fost si n-o sa mai fie niciodata alta mai iubita.Aici nu e vorba de echipa de 2 lei si 50 de bani a lui Mititelu , e vorba de un femomen care a fost MAXIMA.Multi dintre noi nu tinem cu Stiinta pentru ceea ce reprezinta ea de vreo 15 ani , ci pentru ceea ce a insemnat MAXIMA.Respect pentru toti suporterii oricarei echipe!

La 03.12.2009 13:58:04, nae a spus:

furara oltenii finala. toata lumea stie ca steaua e cea mai iubita echipa in general, iar steaua 86 e varful de lance. apoi dinamo si abia apoi craiova.

La 03.12.2009 13:42:08, mihaitza a spus:

@cosminoc Poate ai si tu dreptate intr-un fel; dar cum ramane cu faptul ca oile sustin sus si tare ca 60, 70, 80% (toata tara, toata galaxia, universu) dintre microbisti sunt stelisti? Pai daca era asa ne bateau la voturi de ne suna apa in cap; in fine tristetea lor e cea mai mare bucurie a noastra; CAT TIMP CERUL E ALBASTRU SUNTEM DEASUPRA TUTUROR. RAMANETI VOI CU "PERFORMANTA" NOI CU DRAGOSTEA INFINITA PENTRU DOUA CULORI: ALB ALBASTRU.

La 03.12.2009 12:51:41, Smile Bam a spus:

Ce se agita oltenii...adevarul e ca pt ei,neobisnuiti de atata timp cu o performanta majora,este mare lucru pana si castigarea unei competitii virtuale. ;)Voi fi probabil injurat de inflacaratii si,as zice eu,usor naivii fani olteni,insa tot ce ramane e acea Cupa,cea care face diferenta pana la urma.Stiu,stiu,suporteri pt cupe si flori...adevarul e ca orice om este multumit cand recompensa lui este rasplatita,nu?Asta e viata,lasati visele si nostalgia.

La 03.12.2009 12:45:53, nume a spus:

faptul ca am castigat si practic am umilit clona comunista steaua ma bucura extrem de mult. dar faptul ca stelistii mor de ciuda - asa cum reiese din comentariile de aici - e absolut fantastic. frustrarea lor si faptul ca urla ca din gura de sarpe si cauta tot felul de scuze patetice reprezinta un motiv de bucurie in plus. HAI UNIVERSITATEA HAI CRAIOVA .. TU CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI

La 03.12.2009 12:23:16, cosminoc a spus:

e falsa constatarea: "craiova maxima, cea mai... bla, bla". calculati ca toti dinamovistii, rapidistii, timisorenii, cfristii si intradevar fanii craiovei au votat cu craiova maxima! de aceea atatea voturi! nu sunt nici un fel de suporter al echipelor romanest, doar microbist care a analizat la rece aceste "voturi". se vede clar si in comentarii! e penibil. sincer!

La 03.12.2009 11:45:48, mihai a spus:

Mama, mama cate oi suparate pe aici; bah baieti voi n-ati inteles ca aici a fost vorba de cea mai iubita echipa romaneasca din istorie (si nu de cea cu "cel mai tare palmares"); intelegeti? N-aveti cum, pentru ca pana in 90 aveati numai militari pe stadion; penibil, penibil, penibil; nu stiti ce inseamna dragostea pentru o echipa pentru ca "sa tii cu o echipa doar pentru ca aduna trofee e ca si cum ai iubi doar pentru bani o femeie" vorba baietilor de la Rapid. Asta va doare cel mai mult: ca v-am batut cand credeati ca o sa matrasiti si cupa asta de legenda; uite ca n-a fost asa. FORZA STIINTA!!! PS: ALa cu cifrele de mai jos; MA PLICTISESTI.

La 03.12.2009 10:49:43, sezione a spus:

Cate frustare zace in cei 44 % ... nu e nevoie sa ne convingenti de faptul ca la ora asta steaua are mai multi suporteri decit Craiova, sint doar curios citi stslitsi ar mai fi in Romania daca 20 de ani nu ati mai lua nici un titlu ... AICI E VORBA DOAR DE O ECHIPA DE LEGENDA A FOTBALULULI ROMANESC, de iubire, de fericire.... CU toata cupa campionilor...si cu tot palamresul vostru...nu ati resuist nici macar sa va apropiatai de emulatia si de inlatarea produsa in inimile romanilor de CRAIOVA MAXIMA...e dureros pentru voi, dar e doar adevarul. Sinteti doar o adunatura de pusti pe care simbolul stelei nu o sa va poata pastra alaturi de echipa nici 5 ani de acum inainte daca in continuare situatia la club va fi ca acum,,, IN final ..am o intrebare pentru Andrei care are tupeul sa afirme ca performantele stelei sint incomparabil mai mari decit cele ale Craiovei: Stii vreo echipa dintr-un campionat de prim rang al europei batuta de steaua in 90 de minute regulamentare ( cei drept nu ati intilnit decit 1 in perioada 86 - 89 si aia va umilit cu 4-0 ..MILAN ) ...sa nu ma iei cu Anderlecht, Sparta Praga sau IFK Goteborg.. vorbim de ANGLIA, ITALIA , GERMANIA< FRANTA, SPANIA...

La 03.12.2009 10:25:29, Andrei a spus:

Asta-i un sondaj in genul celor electorale si pot sa bag mana-n foc ca NU E REPREZENTATIV, fiind mai degraba vorba de o forma de vot la "sectiile speciale" - voteaza cine apuca si de cate ori doreste, de pe oricate IP-uri "vrea" muschii lui! performantele "Craiovei maxima" se opresc, oricum am da-o, la o semifinala de cupa europeana, INCOMPARABIL MAI MICI DECAT CELE ALE STELEI! S-a vazut, aseara, la Tiraspol, cat de iubita e Steaua - cei 600 de suporteri ai ei de-acolo valoreaza mai mult decat cele 20.000 de severineni da la amicalul Drobeta- "Stiinta" Craiova! P.S. Un dram de bun-simt ar fi trebuit sa faca staff'ul administrativ al Craiovei sa NU-SI PUNA PE PIEPT SIMBOLUL "U" - acela e numai unul in Romania si a fost, este si va fi, in veci, al "Universitatii" Cluj! Cei care au condus Craiova maxima si cei care au servit-o cu onoare, stiau asta si o respectau ca pe o lege nescrisa!

La 03.12.2009 09:39:02, CMC a spus:

Pentru toti stelistii care nu pricep... Noi oltenii v-am adus in finala, ca va batea Argesu de va rupea in semifinala, tot noi am dat linku cu votu la toata lumea sa voteze Craiova Maxima, ne-am mobilizat ca sa umilim o echipa de partid. Si ca sa intelegeti diferenta de voturi... puteai vota numai la ce meci vroiai, pe noi oltenii nu ne interesa finala mica... beeeee beeeee beeeee

La 03.12.2009 09:15:11, alin a spus:

CRAIOVA MAXIMA....e suficient.cei care nu intelegeti...ramaneti in lumea vostra mica de pe tavan...forever blue love

La 03.12.2009 08:48:50, tricugaby12 a spus:

Nu va mai mirati de diferentele de voturi dinte finala mare si finala mica , pentru ca si eu am votat doar la finala mare.Am considerat ca tre sa votez cu echipa care ma reprezinta.Aceasta echipa a fost, este si va fi iubita de toti cei care au trait acele vremuri(chiar daca aveau 10-12 ani) in care defilam prin Europa ,dar nu puteam sa castigam la Targoviste , la Tg. Mures , sa nu mai zic de Minerul Certej , pentru ca nu se dorea acest lucru de catre Dinamo si Steua.Respectul meu pentru toti suporterii adevarati si onesti ai oricarei echipe .Salutare si pe curand!

La 03.12.2009 08:41:49, asta e CRAIOVA a spus:

de ce nu vreti sa intelegeti??!!!fara dubii la acea vreme craiova avea cei mai multi suporteri,aduna 45-50 000,lucru pe care steaua nu o sa il faca never,nici daca aduce berbecali toate oile pe stadion.acum ne crmponam de niste voturi de care spuneti voi au disparut.sunteti penibili!!!voi ati furat atatea campionate si tot macaniti!!!sa va fie rusine,daca voi contestati valoarea craiovei maxima la acea vreme!!!asta e,va doare ca a fost cea mai frumoassa si iubita echipa din tara!!

La 03.12.2009 07:10:19, senateo a spus:

Imi pare bine ca steaua nu intruneste unanimitatea suporterilor de pe site. Eu nu simpatizez cu Craiova Maxima dar am votat bucuros impotriva stelei si la fel au facut prietenii mei. e timpul ca steaua sa dispara din istoria fotbalului romanesc. Traiasca provincia!!

La 03.12.2009 03:50:51, cristian a spus:

alta ciudatenie---la semifinala steaua aduna 3980voturi in timp ce maxima 2792 voturi iar in finala steaua face cu 1600 mai putin decat in semifinala!!!wow--de unde?--unde s-au dus cei 1600?zice careva ca erau olteni sa fie siguri de steaua!!vrajeala. alta idee--daca esti stelist atunci:votezi steaua86 89 si cca.cum se face ca voturile difera foarte mult? singurul adevar din joculetul vostru.DINAMO este urata de toata lumea (ce cod mi-a dat acuma cca01 !!!)

La 03.12.2009 03:40:27, cristian a spus:

La 03.12.2009 03:00:47, djfd nici daca se unesc nu vor intrece pe stelisti. acest vot este suspect 100% in finala mica lipsesc 800 votanti. cum e posibil ca in finala mare sa fie 5300 votanti si in finala mica 4500? urmariti meciurile craiovei --mereu au un plus de voturi care nu se regasesc in celelalte meciuri---sa spunem ca ar fi 4 meciuri si la maxima se voteaza 2000 cu 1000--nimic suspect --insa la restul meciurilor se voteaza 1000-700 sau 1500-600 sau 1100-1200 unde se pierd acei votanti?

La 03.12.2009 03:33:47, cristian a spus:

ca fapt divers---exista un joc online Hattrick unde se ficare user poate alege echipe cu care simpatizeaza. Steaua Bucureşti 4575 fani Dinamo Bucureşti 1852 fani Rapid Bucureşti 959 fani Universitatea Craiova720 fani 27 249 utilizatori activi cifre care nu mint si toti au pasiune comuna FOTBAL. acele cifre spun adevarul---

La 03.12.2009 03:26:21, cristian a spus:

cel mai simplu argument--- Maxima era in 83' an in care daca vrei sa isi aduca aminte cineva de ea ar trebui o varst de minim 13 14 ani--adunam pana la 2009 si iese azi o varsta de 40 ani--oare gsp are utilizatori cu varste peste 40 ani atat de multi incat sa intreaca pe cei stelisti?dar stelistii au varsta medie 20 30 ani iar media varstei utilizatorilor de internet este undeva intre 16 24 ani.Parerea mea e ca nu au stat acei vechi suporteri ai maxima sa voteze si toti stelistii au fost mai putini cu 800!!!

La 03.12.2009 03:00:47, djfd a spus:

nu ganditi, toti suporterii din Romania au votat Anti Steaua, nu Pro Craiova, aici nu este vorba de iubirea echipelor, cea mai mare prostie de cand exista gazeta sporturilor jocul asta este. SUNTETI TERMINATI PE VIATA, cand o sa dispara odata jocul asta de pe siteul principal gsp ca m-am plictisit de prostiile voastre.

La 03.12.2009 02:25:15, Che Guevara a spus:

Craiova este si a fost mereu cea mai iubita echipa de fotbal din Romania. Multora nu le-a convenit asta si au tot incercat sa faca in asa fel sa ne suprime, sa ne inlature sau sa inlocuiasca echipa cu tot felul de surogate. Toate aceste incercari ale lor s-au soldat cu esecuri si acum suntem mult mai puternici. Si cand spun puternici nu ma refer neaparat la fprta de joc a echipei ci mai ales la pasiunea si taria cu care credem in echipa noastra. Ma bucur enorm ca multi suporteri care uitasera de Stiinta si-au intors acum fata catre Craiova. Sper sa retraim cat mai curand momentele de magie de altadata.

La 03.12.2009 00:58:52, bach a spus:

I-ai fost Craiovei giuvaer de pret / Si Romaniei fenta luminoasa, / Dar astazi, Balacii de la Bistret / Te-asteapta sa te-ntorci dribland acasa...

La 03.12.2009 00:57:33, bach a spus:

Cat despre Marele Balaci, si acum, la 26 de ani de la acele vremuri, ma incearca o tristete enorma, cand ma gandesc unde ar fi trebuit sa duca el fotbalul romanesc, daca nu si-ar fi incheiat cariera la numai 26 de ani... Cu totii speram ca isi va reveni dupa cumplita accidentare, nu puteam concepe Universitatea Craiova fara el. Din pacate, sperantele ne-au fost ruinate in timp si am ramas doar cu un dor urias de Minunea noastra; Priveste-n jur ce multi prieteni ai, / Ca-n imnul meu, Eterna Terra Nova / Dar nu avem puterea, vai! / Sa te intorci acasa la Craiova!...

La 03.12.2009 00:51:47, bach a spus:

Nu are sens sa va certati. Din echipele alese pentru aceasta "competitie", unele au fost mai populare, altele mai putin. Cu siguranta, Craiova Maxima a creat o emulatie fara precedent la acea vreme, pentru ca si performantele erau fara precedent atunci. Dar, cu siguranta, toate au fost extrem de valoroase. Cat despre rivalitatea dintre stelisti si fanii Stiintei, sa o pastram macar aici in limitele decentei si bunului simt. De aceea, va transmit tuturor cateva randuri, binecunoscute suporterilor Craiovei: Salut fratern, Moldova, Bucovina! / Salut fratern, Ardeal si tu, Banat!/ Muntenie! Si Dobroge senina / Si Maramures neingenuncheat! / Priviti aceasta sacra frumusete, / Oltenia, pamant de oameni buni / Si pumn pedepsitor de cinci judete / Caus al palmei vechilor taciuni...

La 03.12.2009 00:37:16, cristian a spus:

am mai spus de la inceput ca aceasta competitie este special facuta pentru maxima si pentru a promova un produs in viitor. cea mai simpkla dovada a falsificarii voturilor este aceasta diferenta de 700 voturi intre totalul finalei mari si cel al finalei mici.daca imi explicati si mie cum 700 de insi nu au votat la finala mica ma convinge-ti dar nu vad acele argumente indubitabile.

La 03.12.2009 00:32:29, Traian a spus:

Daca nici lucrul asta nu va convinge sa scoateti un DVD,sau o serie de DVD-uri cu istoria,meciurile memorabile ale Craiovei Maxima..atunci ce dovada mai vreti? Oricum..ar fi trebuit sa fie pe piata pana acum,pt.ca e stiuta iubirea fara margini a romanilor pt. Craiova! Asa ca asteptam curand colectia!

La 03.12.2009 00:19:32, cristyUcv10 a spus:

Cititi comentariul celui cu numele Sezione ! Este absolut genial si se vede ca este un adevarat suporter ! Regret ca nu am vazut un meci al celei mai iubite echipe din tara noastra ! Buniul mai fredoneaza din cand in cand : " Balaci alearga cu spor / Haide , haide Craiova / Dribleaza si-nscrie gol / Hai Craiova , hai !!! " , bucuria pe care o vad pe fata lui imi spune multe ! Cea mai iubita echipa si asa o sa ramana pentru totdeauna !

La 02.12.2009 23:24:47, Razvan a spus:

Finala trebuia sa fie Craiova - FC Arges ,ca in vremurile bune. Oricum felicitarile mele de pitestean Craiovei si Ripensiei.

La 02.12.2009 23:11:07, Sezione a spus:

In final un singur lucru...cu dedicatie pentru toti stelistii: Asteptam momentul cand o sa reusesasca marea voastra echipa sa aiba sustinerea a 90 % din romani..cind o sa scoata in strada 150000 de oameni ( nu 10000 ca si la cstigarea CCe in 86) ..din fericire nu o sa apucati niciodata sa intelegeti ce a reprezentat CRAIOVA MAXIMA ..sa simtiti fiorul produs de rostirea unei echipe pe care o visau si aia 10 % din romani sekuristi sau militari care nu iuneau Craiova...nu o sa stiti cum e sa umpleti un stadion cu iubirea si trupul vostru cu 4-5 ore inainte de un meci, nu o sa vedeti vreodata magia unui Balaci decit la televizor...aici imi pare rau de voi.. CRAIOVA MAXIMA E UNICA !!

La 02.12.2009 23:08:35, tavi @stelisti a spus:

1. Ati avut trei echipe '86, '89 si CCA, adica trei conjuncturi diferite (grupe) de care puteati profita. 2. Cu exceptia a doua etape (una cu prelungire a votului la meciul Stelei si alta unde diferenta a fost doar de 15 voturi), Craiova a avut mereu mai multe voturi decat Steaua. 3. Daca e Steaua asa urata, nu va intrebati oare de ce? Pentru ca rareori a castigat pe drepte. Asta e diferenta dintre Craiova si Steaua si de-aia o mare parte a tarii sustine aceasta echipa - U. Craiova. 4. Pana si diferenta intre media suporterilor pe cele doua stadioane era imensa pana acum un an-doi, chiar si atunci cand Steaua mergea bine. Craiova oricum nu merge bine de prea multi ani. Acum nu mai este nu pentru ca numarul suporterilor Stelei ar fi crescut brusc, ci datorita problemelor interne ale Craiovei. Contestati degeaba. Steaua e sustinuta doar de cei care nu stiu sau nu le pasa cum a castigat Steaua majoritatea titlurilor.

La 02.12.2009 23:04:43, Sezione a spus:

Pt. un stealist Oltean...eti un stelist tipic celor citava milioane ...paralel cu subicetul fotbal.... Craiova le data in anii aiai de 2 ori 5 goluri maretei tale echipe ....Cu nmari eforturi baietasii din partdid au resuit sa distruga CEA MAI FRUMAOSA echipa a tarii...ca se saturasera sa si-o fure pe rind ..ba de la arges ..ba de la Craiova///

La 02.12.2009 23:00:58, Sezione a spus:

Rezultat normal...imi aduce aminte de un real 5-2 la Craiova in 1984 vazut de mine in direct ..cu 4 goluri ale lui Cartu...stelistii au fsot pur si simplu umiliti..nu atat prin prisma scorului cit a jocului...Bumbescu cred ca si acum tine minte cei trei craci luati de la Balaci:)))) In alta ordine de idei..chiar daca palamaresul stelei este superior la niveeul emotiilor emise si al frumusetii jocului Craiova Maxima a fost MULt peste Steaua 86... scuze MINT...si la nivelul echipelor eliminate CRAIOVA a fost peste steaua...Se compara cumva Fiorentina de atunci, Bordeaux, FCK, Monaco, Leeds ) in traducere pentru gramada de pusti stelisti din zilele noastre ..asa sa inteleaga forta acelro echipe ceva de genul Bayern, JUventus, Chelsea, Lyon, Sevilla ) cu honved, IFK, Kusisi, Anderkecht, Vejle, Sparta Praga ??? Niciodata... Steaua a castigat un trofeu continental su ajauns intr-o final fara sa bata NICI O ECHIPA DE PRIM RANG DIN EUROPA !! ma rog ..au batau la penaltiuri BArca....fara ncic un gol marcat din actiune. Ramine ceva CALR ECHIPA DE LEGENDA A FOTABLULUI ROMANESC RAMINE CRAIOVA MAXIMA\!!

La 02.12.2009 22:58:27, zarate a spus:

domnilor ziaristi de la gsp , sper ca acum o sa scoateti un dvd si cu Craiova Maxima

La 02.12.2009 22:28:07, ploiesteanu a spus:

Ma bucur pentru Craiova!A fost o deschizatoare de drumuri.Niciodata pana la ea,o echipa romaneasca nu eliminase una germana.Poate cei mai in varsta isi mai amintesc faptul ca meciurile din cupa uefa erau puse pe ultima pagina din "Sportul".Nu-mi venea sa cred ca dintr-o gramada de meciuri,ramasesera doar doua:Craiova cu Benfica si Anderlecht cu Bohemians Praga.Am tinut la acea echipa a Craiovei.In acel an ne-au batut cu 1-0 la Ploiesti printr-un gol superb al lui Cartu.Au fost primiti cu flori din tribune,au plecat aplaudati.A fost cea mai frumoasa echipa pe care am vazut-o eu,iar Ilie Balaci jucatorul care mi-a placut cel mai mult,era formidabil.Era o echipa care castiga numai cu puterile eisi de aceea a fost iubita ca nimeni alta ,de toate tara.Respect Universitatea Craiova!HAI PETROLUL!

1 2

VORBA TA:

capcha

Ultimele rezultate

Finala mica

Finala

IATA SI CLASAMENTELE

Grupa A

1.

Craiova Maxima

7 pct
2.

Ripensia '33

7 pct
3.

Steaua '89

1 pct
4.

Rapid '72

1 pct

Grupa B

1.

Poli '80

9 pct
2.

UTA '70

6 pct
3.

Rapid '40

3 pct
4.

Dinamo '90

0 pct

Grupa C

1.

Steaua '86

7 pct
2.

"U" Stiinta '65

5 pct
3.

Venus '40

4 pct
4.

Dinamo '71

0 pct

Grupa D

1.

FC Arges '79

9 pct
2.

Petrolul '63

6 pct
3.

CCA '52

3 pct
4.

Dinamo '84

0 pct