Cum era să rămînă Duckadam fără mînă

În jurul plecării lui Duckadam de la Steaua s-au ţesut nenumărate poveşti. Cea care a făcut istorie este aceea conform căreia Nicu Ceauşescu l-ar fi bătut pentru a-i lua o maşină... Adevărata poveste a retragerii timpurii a marelui campion de la Sevilla este însă cu totul alta!

Pe 12 iulie 1986, Colonelul Cândea încearcă să salveze una dintre mîinile „miraculoase" ale lui Duckadam

12 iulie 1986. Doar două luni trecute de la momentul Sevilla, când Helmuth Duckadam apăra patru penaltyuri consecutive în finala Cupei Campionilor Europeni, contra Barcelonei, intra în „Cartea Recordurilor” şi aducea trofeul la Bucureşti.

12 iulie 1986, ora 6.30 dimineaţa. Mai puţin de 30 de zile trecute de la ultimul meci de campionat, 2-1 cu SC Bacău. De unde să ştie că era ultimul? „Duka” e în Şemlacul natal, la o masă cu prietenii. Au început de dimineaţă fiindcă la prânz Helmuth trebuia sa plece spre Bucureşti, să-şi reia pregătirile pentru un nou sezon. Simte o amorţeală a degetelor de la mâna dreaptă. Este luat peste picior de către prieteni. „Poate ieri, la pescuit, ai ţinut undiţa mai strîns”, zice Teo, un vechi amic. Doctorul Blăniţă, din sat, crede, însă, că e vorba de ceva mult mai serios, pentru că nici pulsul nu se mai simte. Din acel moment, începe cursa contracronometru. La Spitalul Municipal din Arad medicii îşi dau seama că e ceva mult mai grav – anevrism la artera axilară, cheaguri de sânge ce, la efort, „porneau” la drum. Doar la „Militarul” din Bucureşti are şanse de reuşită. Doctorul Cândea, celebrul Vasile Cândea, e în concediu de odihnă, undeva, pe lânga Alexandria, la părinţi. Duckadam pleca spre Capitală cu avionul de la Arad, Cândea cu maşina personală tot într-acolo.

La un pas de amputare

12 iulie 1986. Ora 18.20. Spitalul „Militar” de pe „Calea Plevnei”. Colonelul Cândea încearcă să salveze una dintre mîinile „miraculoase”. Patru ore şi 40 de minute, atît durează operaţia, care este o reuşită. Însă Duckadam va trebui să renunţe la fotbalul de performanţă...

Sosit  de la UTA, în 1982, Duckadam a început să devină titular după plecarea  - oarecum forţată - a lui Iordache. Calm, stăpân pe sine, era cel care dirija apărarea. Dotat cu un fizic impresionant, jucătorul anului 1986, Duckadam nu a evoluat decât 11 partide în cupele europene, dar a culminat cu Sevilla, unde a fost heruvimul echipei. După accident, Ilie, fratele dictatorului, un om despre care e foarte greu să vorbeşti în termeni „normali”, l-a dat afară de la Steaua pentru că era „neproductiv”. Pe el şi pe medicul Georgescu, trimis la secţia de hochei, pentru că nu descoperise „boala”. 

Niciodată nu şi-a mai revenit deplin

Duckadam a continuat să mai joace, la Vagonul Arad, deşi e clar că niciodată nu s-a mai putut ridica la prestaţiile de la Steaua. S-a retras, a devenit angajat al Vămii Nădlac. Două titluri de campion şi o Cupă a României. 80 de meciuri la Steaua, a marcat un gol, din penalty, contra celor de la Progresul. Recent a suferit o nouă operaţie cam de aceeaşi natură cu cea din 1986. Din fericire, tot o reuşită.

VORBA TA:

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Cod confirmare